Din munţii Alpi spre Moldova.

Sprintul de 2 zile spre casă al celor 3 moldoveni aventurieri!

27.07.2015

Enlarge

Era trecut de ora două noaptea, ora locală, când am ajuns la gasthaus-ul nostru din munţii Tirol. Ne reţinusem pe superbele serpentine din Alpii elveţieni, pe care nu am putut să nu le savurăm pe îndelete!

 

Apoi, după o sesiune nocturnă în oraşul Zurich, mersesem pe autostrăzi vreo sută de kilometri, după care mersesem mult pe serpentine montane învăluite în beznă, şi ne părea rău că nu vedeam frumuseţea sau pericolul prăpastiilor de alături. Atunci când am găsit locul cu pricina, era într-adevăr un colţ uitat de lume, în miez de noapte.

 

Cu toţii am dormit cu somn strâns de munte, în care vreo 4 ore de somn fac cât 9 ore în alte părţi. Ne-am trezit superb de odihniţi. Alex, însă, făcu excepţie. A zis că a avut coşmaruri toată noaptea de la acel loc. Noi, însă, am glumit niţel pe seama lui Alex şi am mers să luăm cu toţii ultimul mic dejun de la un hotel.

 

Atunci când am ieşit la balconul camerei noastre triple, am fost de-a dreptul fascinaţi de peisajul ce ne înconjura. Casele albe, cu acoperiş roşu dau o nuanţă umană acestui peisaj magnific. E regiunea Tirol a munţilor Alpi, o regiune în care oriunde te-ai întoarce, magnificul şi superbul formează peisajele.

 

Am urcat cu toţii la bordul lui Opel Insignia Country Tourer, pentru a porni spre casă. Prima destinaţie – oraşul Salzburg. Am mers printr-un nou pas montan, unul îngust şi frumos, în care dominau motocicliştii de vârsta a doua şi a treia, dar şi bicicliştii.

 

Ritmul nostru spre casă era foarte dinamic, iar peste ceva timp, încă înainte de apus, eram în jurul Vienei, oprind pentru o cină mai consistentă. Apoi am continuat în acelaşi ritm şi ceva mai târziu ocoleam Budapesta, apoi, pe la 3 noaptea, ne făceam intrarea în România.

 

Alimentasem în Austria, aproape de Ungaria, în Neusiedl-am-See, un loc ştiut bine de navetişti, unde dieselul e cu 30 de cenţi mai ieftin decât la staţiile de pe autostrăzile austriece. A doua zi urma să marcăm finalul oficial al expediţiei la kilometrul zero în capitală.

 

Totalurile uriaşei noastre expediţii: 14,000 kilometri parcurşi (în loc de 13,000, cât estimam iniţial), 21 de ţări parcurse, în 21 de ţări, iar consumul mediu global al expediţiei a rămas la cifra de 6.7 litri/100 km!

 

Cel mai important, însă, e faptul că Opel Insignia Country Tourer n-a avut nici măcar o singură defecţiune în toţi cei 14,000 km parcurşi prin cele mai dure şi diverse peisaje! Expediţia asta ne-a demonstrat pe viu, în cele mai dure condiţii de viaţă, că Opel-urile din zilele noastre sunt FIABILE!

 

Sursa: www.piataauto.md