Am ajuns la dunele Saharei!

Cei 3 moldoveni aventurieri şi „antilopa” lor - Opel Insignia Country Tourer, în mijlocul deşertului!

17.07.2015

Enlarge

Era cea de-a 13-a zi a expediţiei noastre, ziua în care ne aflam la porţile adevăratei Sahara şi în care trebuia să ne îndreptăm spre renumitele dune imense de nisip din cel mai mare deşert al Pământului. Sahara nu arată aşa cum o ştim cu toţii din filme şi poze – e mai pietroasă, mai roşiatică, mai are şi nişte ierburi uscate şi sterpe pe ea. Noi, însă, ne doream să ajungem la dunele adevărate şi imense de nisip, în inima Saharei.

 

Eram cazaţi la un hotel minunat dintr-o oază din deşert, iar cei de acolo s-au dovedit a fi foarte ospitalieri. Şi dacă tot ne-am înţeles atât de bine cu localnicii, le-am cerut sfatul lor cum să ajungem mai bine în inima deşertului. Ne-au spus că trebuie să îndreptăm doar puţin de tot mai departe spre hotarul cu Algeria. I-am propus unui localnic să meargă cu noi, din neamul berberilor. A acceptat cu bucurie, spunându-ne că ne va arăta nişte locuri extraordinare.


Am pornit pe traseul surd spre inima Saharei. Drumul de mai departe se opreşte pur şi simplu după câteva zeci de kilometri – Sahara l-ar acoperi imediat cu nisip şi n-ar mai rămâne nimic din el, iar hotarul cu Algeria urmează e foarte aproape după ce drumul opreşte, şi n-ar avea rost să continue până la hotar, întrucât graniţa din Maroc şi Algeria e închisă de foarte mulţi ani şi nimeni nu poate trece dincolo.

 

Foarte curând peisajele din jurul nostru au devenit galbene, de o intensitate ameţitoare. Nisipul era tot mai mult în jurul nostru, iar vânturile îl aşezau în dune tot mai mari şi mai magnifice. Era o zonă de nisip cu crustă, amestecat cu pietre. Doar aşa puteam fi siguri că nu vom împotmoli maşina în aceste nisipuri.

 

Peste o distanţă care nu poate fi cuantificată, am ajuns lângă nişte dune imense. Era Sahara cea adevărată, aşa cum o ştiam noi din imaginile mediatice. Dunele măsurau zeci de metri înălţime şi era doar nisip şi cer albastru în jur!

 

Termometrul maşinii nu arăta prea multe grade aici – numai vreo 40, însă peste doar vreo 15 minute simţi duritatea deşertului. Vântul intens şi uscat, plin de nisip, te deshidratează imediat şi ţi-e sete de nu mai poţi. Am deschis portbagajul maşinii, am luat din apa cumpărată încă în Spania şi stocată în frigider şi am băut toţi câte aproape 1 litru. După vreo 20-30 minute, senzaţiile s-au repetat, iar apa curgea gârlă în noi.

 

În scurt timp după ce am ajuns în inima deşertului, a venit şi un alt localnic lângă noi, cu două cămile. Era un berber, care-şi câştigă pentru viaţă din plimbările sporadice cu cămilele.

Berberul ne-a invitat să poftim în iurta lui după ce ne terminăm treaba cu filmările şi fotografiatul. Ne-am zis că nu putem rata ocazia de a avea o asemenea experienţă. Dar maşina expediţională s-a împotmolit în nisip, după câteva manevre de filmări. La primul semn că suntem împotmoliţi, am încetat să mai forţăm nota.

Ilie şi Anatol au coborât repede şi au căutat nişte pietre în deşert, cât mai plate. Le-au pus coerent sub roţile faţă, făcând o cale de evacuare pentru maşină. Deoarece am încetat să forţăm nota la timp, maşina nu era aşezată pe „burta” sa în nisip, ci doar roţile faţă erau un pic afundate. „Bună treabă, băieţi, am scăpat!”, ne încurajam reciproc.


Ei bine, odată scăpaţi cu maşina nevătămată, am urcat toţi 3 la bord şi ne-am îndreptat spre iurta berberului.A urmat poate cel mai emoţionant moment al expediţiei! Dânsul ne-a servit cu ceai tradiţional, proaspăt preparat, iar când să ieşim din iurta lui, ne-a întrebat dacă nu avem vreo încălţăminte veche la noi, mai puţin necesară, eventual. Atunci Anatol şi-a scos espadrilele, produse în Moldova, şi l-a întrebat dacă şi le-ar dori. Ochii berberului au sclipit de bucurie. „Poftim, ţi le facem cadou cu tot sufletul şi îţi mulţumim de ospitalitate!”. A urmat o manifestare incredibilă de bucurie – berberul a zis mulţumesc de vreo 10 ori şi a început a tropăi de picioare de fericire, într-un dans sincer ce aducea a scenele popoarelor de demult! O bucurie atât de sinceră, intensă şi nuanţată n-am văzut demult!

Am plecat din Sahara cu o energie cu totul specială în suflet! Tocmai ieşeam dintr-o regiune magnifică a planetei, lăsând în urmă dunele de nisip şi enigmele deşertului, tocmai avusesem o comunicare extraordinară cu un om care trăieşte atât de diferit de noi toţi, şi în acelaşi timp atât de special! Fericirea se ascunde în lucruri simple, oriunde pe planetă...

Sursa: www.piataauto.md